Încă nu zic că am ieșit din bear market, din mai multe motive:
– Îmi aduc aminte de 2008, undeva prin octombrie, după ce picase Lehman Brothers și Congresul american tocmai aprobase programul TARP (Troubled Assets Relief Program), iar bursele au făcut un raliu de 20%. În următoarele zile, raliul s-a vândut complet, indicii coborând spre noi minime. Mihai Chișu era atunci în piață, la fel ca și Liviu Moldovan și, poate, Cătălin Chivu, și ei pot confirma ce raliuri apăreau. Am participat la raliul acela și am crezut că gata, mergem spre All Time Highs — și n-a fost deloc așa. Indicii au mai coborât cu încă 30% până la minimele din martie 2009;
– Decizia de ieri a lui Trump, de a ridica tarifele pentru China la 125% și de a le coborî pentru celelalte țări la 10%, oricum te uiți la ea, tot inflaționistă e. Iar China, care deocamdată a pus taxe de 84% pe importurile din SUA (poate urmează să mai crească cu 25%), tot inflaționistă e. Va crește inflația și va pune presiune pe băncile centrale să crească dobânzile — ceva ce burselor nu le place;
– Ideea de a investi și de a câștiga la bursă se bazează pe cunoștințe și pe experiența acumulată în foarte mulți ani. Însă acum, tot ce trebuie să faci este să aștepți o postare a lui Trump 🙂 și să vinzi sau să cumperi în funcție de acea postare și TA-DA câștigi cât alții într-un an 🙂. Nu cred că investitorilor, indiferent de dimensiune, le convine această situație;
– Pe graficul S&P500, avem anunțarea tarifelor reciproce de către Trump când era la 5.700, urmată de un gap până la 5.500, urmat de o coborâre până la 4.800. Zona lui 5.500 s-a transformat din suport în rezistență. Dacă indicele trece peste 5.700, foarte probabil suntem într-un nou bull market și vom merge spre All Time Highs.
Aseară am vândut pe profituri consistente cam tot ce era conectat cu China într-o formă sau alta și am rămas cu: SoFi, OppFi — care sunt fintech-uri —, BigBear Ai pe Ai și, desigur, Aurora Cannabis, că mai trebuie să ne și relaxăm 🙂 să nu luăm totul în serios 🙂
Cheers!
DISCLAIMER: Investiți în baza propriilor analize.
