Despre Ion Iliescu, cu respect pentru cei decedați, răniți și afectați într-un fel sau altul de Revoluția din ’89 și de mineriada din iunie 1990, vreau să spun următoarele:
Dacă cineva venea în noiembrie 1989 și te întreba: ești de acord cu eliminarea clanului Ceaușescu, cu reinstaurarea gândirii libere, cu mai multe libertăți pentru popor, cu eliminarea partidului unic, cu înlăturarea terorii politice, cu reaprovizionarea magazinelor, dar în același timp cu venirea pro-rușilor la putere – în frunte cu Iliescu, Roman, Măgureanu – care vor confisca revoluția românilor, vor genera victime și răniți și vor încerca să neutralizeze opoziția prin mineriade, ce ați fi răspuns?
Sincer, cred că toți am fi spus: „OK, da, da, da, de o mie de ori da, sperăm doar să nu fie mulți oameni care să sufere.”
Iliescu a fost, clar, omul rușilor, dar și-a păstrat trăsătura de român naționalist.
Nu e ușor să faci o contra-revoluție militară și să asiguri o minimă stabilitate în țară.
Iliescu a creat un capitalism cu față umană, care a ieșit o struțo-cămilă.
Iliescu nu a fost interesat de afaceri, bani, lingouri, tablouri ascunse prin pereți, ca alții – și asta spune multe despre el. Dar sub conducerea lui, tarele comunismului au continuat.
Iliescu a preluat puterea și consider că a făcut atât cât s-a putut pentru bunăstarea României. Cât s-a putut, atât s-a făcut.
Populația îl urăște pentru confiscarea revoluției și pentru mineriade, dar îl respectă pentru intrarea în UE și NATO.
Trebuie iertat de către cei afectați direct, de familiile celor decedați sau răniți în anii 1989–1990 – desigur, dacă aleg să o facă.
Eu nu am votat niciodată pentru el. Am ieșit în Piața Universității și am sărbătorit în 1996 când Emil Constantinescu a ieșit președinte. Iar în 2000 nu m-am dus la vot.
Într-un univers paralel, putem spune că ar fi fost mai bine dacă nu pro-rușii ar fi preluat puterea în ’89. Dar cine mai era atunci? Mazilu? Verdeț? Cine altcineva?
România, în acel moment, era ce este Coreea de Nord acum.
Cu bune și cu mai puțin bune, nu îl regret, dar nici nu îl disprețuiesc.
Atât s-a putut atunci, în condițiile de atunci, cu populația de atunci.
Cheers!
